"Ai vrea să zbori, dar ți-e frică de amețeală.”

Fraza asta și-a pus amprenta pe mine ieri. Mă tot gândeam că, până la urmă, asta facem cu toții prin viețile noastre: am vrea să zburăm, dar ne sperie amețeala și atunci mai stăm puțin în rolurile pe care le știm deja, chiar dacă nu ni se mai potrivesc deloc. Le jucăm bine, uneori atât de bine încât îi convingem și pe ceilalți, ba chiar și pe noi. Și uităm că putem face switch, că putem lăsa un rol jos și încerca altul, în funcție de ce avem nevoie în acel moment. Sau putem să nu mai jucăm nimic și să fim mai mult noi. Ieri am stat în primul rând și am simțit că nu doar am privit spectacolul, ci l-am inspirat în mine, cu sunetele, mirosurile, gesturile și toate lucrurile pe care nu știu să le numesc. Mă uitam la Ofelia și la ceilalți actori și mă gândeam câtă putere trebuie să existe în spatele acestei impecabilități, în fiecare expresie a feței, în fiecare transformare, în fiecare sunet, cuvânt și gest, repetate de atâtea ori și trăite, totuși, de fiecare dată ca și cum ar fi prima oară. Iar eu, de fiecare dată când mă întorc la "Faust”, descopăr ceva ce nu văzusem înainte și iau cu mine exact lucrul de care aveam nevoie în acel moment. Şi, totuşi, cred că ieri a fost ultima dată pentru mine. De acum îmi trimit prietenii singuri, eu nu mai vin cu ei. :)) Cel puțin până mi se face dor, evident. :)) Am zâmbit și mi-am luat adio de la "Faust”. Sau poate doar la revedere. #Faust #Faust4 #APatraOara #Sibiu #TeatrulRaduStanca OfeliaPopii PanaMiSeFaceDor